Aparat Dentar (Brackets sau Alignere)
Aparat dentar: Cât costă și ce trebuie să știm despre aparatul dentar.
În prezent, una dintre cele mai des întâlnite proceduri este cea a echilibrării poziției dinților prin intermediul unui aparat dentar. Acesta reprezintă de fapt un tratament ortodontic pentru îndreptarea dinților care oferă în final un zâmbet mult mai frumos.
Partea stomatologiei care are în vedere estetica zâmbetului și protejarea dinților este ortodonția, medicul ortodont fiind cel care efectuează tratamentele de specialitate aferente.
Primul aspect pe care trebuie să îl ai în vedere la montarea unui aparat dentar este legat de nevoile tratamentului. Întregul proces este unul complex și de durată, însă variază în funcție de pacient. Cel mai important lucru este să discuți cu un medic ortodont despre problemele dentare cu care te confrunți, în maniera în care acesta să îți ofere variante de tratament ortodontic potrivite pentru tine.
Este important de menționat faptul că există mai multe variante de aparat dentar, în conformitate cu nevoile sau preferințele tale. În mod clar, purtarea acestuia implică o grijă deosebită în privința igienei orale și a alimentației.
În rândurile următoare vei regăsi informații utile despre ce presupune montarea unui aparat dentar și costul aferent acestui tratament ortodontic.
Când este nevoie de aparat dentar?
În momentul în care există un disconfort vizual și/sau o mușcătură nefirească, în mod cert discutăm despre apelarea la un aparat dentar în vederea rezolvării acestei probleme. Este nevoie de un tratament ortodontic dacă te confrunți cu:
- Dinți îngrămădiți;
- Dinți poziționați incorect;
- Mușcături anormale;
- Dureri ale articulațiilor mandibulei.
Este de la sine înțeles că aceste probleme generează dureri articulare, ocluzie defectuoasă și o igienă orală precară din cauza bacteriilor, ce nu pot fi eliminate în urma îngrijirii de rutină.
Un aparat dentar este soluția prin care medicul ortodont aplică o presiune pe dinți cu scopul de a-i corecta și a modifica dinamica dintre ei. În acest mod se obține o poziție corectă a acestora și o îmbunătățire din punct de vedere estetic.
Totodată, în tratarea malocluziilor (mușcături anormale) se utilizează aparatele ortodontice, acestea având rolul de a îmbunătăți mișcarea mandibulei și a dinților.
În mod normal, forța exercitată pe dinți trebuie adaptată de către medicul ortodont la câteva săptămâni, dar în funcție de gravitatea cazului, durata tratamentului poate oscila (1-3 ani).
Îndreptarea dinților cu Nobil Aligners
Ce presupun în sine Alignerele?
Aparatele dentare tip alignere sunt parte dintr-un tratament ortodontic cu gutiere transparente, realizate pe baza unei tehnologii computerizate, ținând cont de nevoile pacientului. Aceste aparate dentare pentru copii personalizate au rolul de a corecta dinții suprapuși, distanțați, așezați într-o poziție incorectă sau alte afecțiuni ortodontice.
- Sunt mai estetice și mai sigure – fabricate din plastic neted, fără BPA, transparent, alignerele se potrivesc perfect pe dentiție. Aproape invizibile, aceste aparate dentare sporesc nivelul de încredere în sine a adolescentului;
- Nu provoacă reacții alergice și nici disconfort fizic;
- Se pot detașa oricând, ceea ce permite o igienizare mai ușoară a cavității bucale. În plus, nu sunt necesare restricții alimentare.
- Obținerea unor rezultate rapide depinde de utilizarea acestor aparate pentru o perioadă de cel puțin 22 de ore pe zi;
- Aceste tratamente sunt mai costisitoare decât opțiunile clasice, însă beneficiile funcționale și estetice justifică pe deplin prețul;
- Pentru că pot fi detașate oricând, copiii pot uita să-și reatașeze alignerul sau îl pot pierde.
Concluzii
Alegerea modelului potrivit de aparate dentare pentru copii ține cont de particularitățile cazului, dar și de vârsta, dorințele și nevoile pacientului. De aceea, Nobil Dent pune la dispoziție o gamă variată de servicii stomatologice și o echipă formată din medici ortodonți de top din Republica Moldova. Programează acum prima consultație la medicul ortodont, pentru ca micuțul tău să beneficieze de cel mai bun tratament cu aparat dentar.